După Consiliul Local din Poșta Câlnău și cel din Berca, desființate anul acesta ca urmare a faptului că aleșii locali nu au adoptat luni la rând nici un proiect de hotărâre, aceeași soartă ar putea să o aibă și miniparlamentul din comuna Săgeata.
Prefectul județului Buzău, Paul Beganu, a anunțat astăzi că a promovat deja acțiune în instanță pentru dizolvarea Consiliului Local Săgeata, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 11 ianuarie 2012. Șeful de la Casa Albă a precizat că a luat această decizie, de a cere desființarea Consiliului Local Săgeata, după ce aleșii nu și-au mai făcut treaba din luna mai.
Și mai grav este că din simplul motiv că nu nu au catadicsit să se prezinte la ședințele de Consiliu Local și să-și ducă la bun sfârșit misiunile pentru care au fost votați de oameni, aleșii din Săgeata au contribuit decisiv la pierderea unei sume importante pentru comunitate, respectiv 8 miliarde de lei vechi fără de care o serie de plăți au fost imposibil de realizat, la fel și investiții aflate în plan.
” În luna mai nu s-au întâlnit, în iunie și iulie e ca si cum nu s-ar fi întâlnit pentru că nu au adoptat nici o hotărâre, în luna august nu s-au întâlnit și, astfel, s-a ajuns să se piardă peste 8 miliarde de lei vechi, bani care erau destinați comunei Săgeata. Banii puteau fi folosiți în interesul comunității și nu ințeleg de unde atâta opozitie a grupărilor de acolo.
Discutiile au pornit de la refuzul de a aproba o organigramă vizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, apoi nu s-a putut vota bugetul, apoi au fost probleme cu plata salariilor profesorilor. În general, acolo au fost probleme cu cheltuielile de funcționare.”, a explicat astăzi prefectul Paul Beganu.
Banii pe care consilierii i-au pierdut prin absenţa la locul de muncă erau fonduri destinate plăţii unor salarii dar şi pentru derularea unor investiţii.
Situația din Consiliul Local Săgeata a fost discutată astăzi și de liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, care, de asemenea, și-a manifestat nemulțumirea față de atitudinea aleșilor locali care nu își fac treaba pentru care au fost aleși de oameni: ” La Săgeata am ajuns să fiu trădat la masă chiar de consilierii PDL. Atunci când convinsesem doi consilieri PSD să ne fie alături ca să trecem bugetul, m-am trezit trădat de proprii oameni. Problema acolo era că aleșii PDL vroiau ca Primăria să fie condusă de viceprimar”.
Cristina DINULESCU










