După terminarea alegerilor când fiecare formațiune politică și-a demonstrat valoarea urmează formarea majorităților în Consiliul Județean și consiliile locale.  PSD, principalul câștigător alegerilor locale, avea constituite deja alianțe preelectorale cu ALDE și UNPR însă, conform rezultatului votului buzoienilor, doar partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a reușit să obțină numărul necesar de voturi pentru a accede în consiliile județean și local.

Prin urmare social-democrații buzoieni vor trebui să cedeze anumite posturi celor de la ALDE astfel încât să își poată asigura majorități mai mult sau mai puțin confortabile.

Andrei NEDER
Andrei NEDER

Ceva mai dificil este la Primăria municipiului Buzău unde PSD are doar 11 consilieri din 23 și trebuie să își atragă de partea sa încă 5 aleși pentru a face majoritatea calificată. Cum PNL și PSRO nu pot fi luate în discuție rămân celelalte două partide, PMP și ALDE dar și candidatul independent. Dat fiind că ALDE avea deja un protocol semnat la nivel județean dar și național cu PSD este tot mai sigură varianta cedării unui post de viceprimar către ALDE, post care va fi ocupat de Andrei Neder. Cum PSD are cel mai mare număr de consilieri  nu va putea renunț ala cele două posturi de viceprimar și astfel cel mai probabil Neder va face echipă cu Ionuț Apostu pentru a-l seconda pe Constantin Toma la conducerea Primăriei Buzău. Cu această mișcare se rezolvă problema majorității simple în Consiliul Local Municipal însă rămâne o problemă asigurarea unei majorități calificate. Rămâne de văzut așadar ce va putea scoate PSD pentru a-i atrage de partea sa pe cei doi populari și pe independentul Constantin Ionescu.

Mihai CRISTESCU
Mihai CRISTESCU

În ceea ce privește Consiliul Județean aici lucrurile sunt ceva mai simple. PSD are 20 de consilieri dintr-un total de 33 și cu ajutorul ALDE reușește să își formeze o majoritate calificată. Această majoritate are însă și un preț care se pare ca fost deja negociat la nivel Central în prezența președinților Dragnea și Tăriceanu și totul pare să fie cât se poate de previzibil.

PSD va ceda unul din posturile de vicepreședinte al Consiliului Județean către  ALDE care îl va desemna, cel mai probabil, chiar pe președintele formațiunii politice buzoiene, Mihai Cristescu. Acesta va face echipă cu Adrian Petre cel care își va menține postul ocupat și în prezent la vârful Consiliului Județean.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.