Printre câștigătorii alegerilor de duminică se află și social-democratul  Doru Muzgoci. Consilier județean și în mandatul 2012-2016 Muzgoci a câștigat, conform votului, nu unul ci două posturi de consilier. Este vorba de postul de consilier județean dar și de postul de consilier local la Nehoiu acolo unde a candidat pe lista PSD. În câteva zile consilieri vor trebui să își primească mandatele și din această cauză Doru Muzgoci trebuie să se decidă unde va activa în următorii 4 ani.

Una dintre variante ar fi să continue în funcția de consilier județean însă, tot mai multe voci îl dau ca și plecat din deliberativul județean către localitatea sa de baștină acolo unde l-ar putea aștepta un post de viceprimar cu posibilități reale de promovare pe prima poziție având în vedere problemele pe care le are în justiție primarul ales al orașului Nehoiu, Ionuț Milea.

Acum, totul depinde de opțiunea personală dar și de indicațiile primite de la partid astfel încât se naște întrebareaîntrebarea: Ce va face Muzgoci, va alege să fie consilier județean sub comanda lui Petre Emanoil Neagu sau se va așeza mai aproape de casă pe un post de viceprimar la Nehoiu cu posibilitatea reală de a fi propriul său șef?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.