Arbitrul Simona Stancu a primit placheta și trofeul de Cetățean de Onoare al județului Buzău

0

Județul Buzău are de ieri un nou „Cetățean de Onoare” în persoana arbitrului internațional de handbal Simona Stancu. Tânăra arbitră buzoiancă în vârstă de 32 de ani face parte din singurul cuplu feminin de arbitri romani care participă la competițiile EHF. De altfel, Simona Stancu nu a putut fi prezenta la ședința de Consiliu Județean în care aleșii județeni au votat acordarea titlului tocmai pentru că se afla al Campionatul European de Handbal din Franța.

Vizibil emoționată de momentul premierii la care au luat parte soțul și fiul său, tânăra arbitră a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă acordarea acestui titlu  și a i-a oferit președintelui CJ Petre Emanoil Neagu mingea oficială a Campionatului European de Handbal dar și un fanion al echipei României.

Tot marți, placheta de „Cetățean de Onoare” a fost înmânată și soției fostului mare portar al Gloriei Buzău, Alexandru Cristian. Născut în 1953 la Robeasca, Alexandru Cristian a contribuit decisiv la promovarea Gloriei Buzău în Divizia A de fotbal atât în  sezonul 1977-1978 cât și în sezonul 1983-1984.

Alexandru Cristian s-a stins din viață la 14 noiembrie 2007 la doar 54 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.