Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, menită să protejeze cetăţenii de abuzuri din partea autorităţilor administraţiei publice. Orice persoană fizică se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului, indiferent de cetaţenie, vârstă, sex, apartenenţă etnică, politică sau religioasă, atunci când se consideră vătămată în drepturile şi libertăţile sale de către un organ al administraţiei publice, printr-un act sau fapt administrativ ilegal.
Sediul instituţiei centrale este în Bucureşti, str. Eugeniu Carada nr. 3, sector 3, dar în ţară există birouri teritoriale care au sedii în municipiile în care se află şi Curţile de apel. Acestea au fost înfiinţate pentru a facilita accesul la serviciile instituţiei Avocatul Poporului, venind mai aprope de cetăţeni şi de problemele cu care aceştia se confruntă.
În aprilie 2007 şi-a început activitatea Biroul Teritorial Ploieşti, având în competenţa sa teritorială judeţele Prahova, Buzău şi Dâmbovita.
Numărul cetăţenilor primiţi în audienţă de la înfiinţare şi până în prezent este de peste 6700 şi au fost primite peste 1200 de petiţii.
Volumul activităţii a crescut de la an la an, astfel încât numai în primul trimestru al acestui an au fost acordate 421 audienţe – din care peste 80 pentru cetăţenii din judeţul Buzău – şi au fost înregistrate 119 petiţii din care 31 au fost depuse de buzoieni.
Principalele aspecte sesizate de cei care apelează la instituţia Avocatul Poporului sunt: tergiversarea soluţionării unor cereri depuse la autorităţile publice (locale, judeţene sau centrale), nemulţumirile cetăţenilor faţă de conţinutul unor răspunsuri formale, care nu rezolvă problema sesizată, nesoluţionarea dosarelor de despăgubiri sau a celor referitoare la plata compensaţiilor băneşti de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, dar şi alte aspecte ce vizează încălcarea drepturilor fundamentale de către autorităţile publice.
Cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxe de timbru, iar audienţele sunt gratuite şi nu necesită programare. Pentru judeţele arondate – Buzău şi Dâmboviţa – o dată pe lună un expert din cadrul Biroului Teritorial Ploieşti se deplasează în reşedinţele de judeţ pentru a acorda audienţe şi pentru a primi petiţii.
Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatului Poporului, are sediul în municipiul Ploieşti, Bd. Republicii nr. 2-4, intrarea H, parter, camera 59, telefon/fax: 0244/593227, e-mail avpprahova@avp.ro, iar petiţiile se pot trimite prin poştă, prin fax sau prin poşta electronică, la adresa menţionată.
Programul de audienţe este de luni până joi între orele 9.00 – 16,00 şi vinerea între orele 9,00 – 14,00.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua. Am si eu o intrebare in legatura cu o persoana care ma roaga sa ai dau 500€ imprumut si el vrea sa puna ca garantie un autoturism care este inmatriculat in Austria, i-am transmis ca il ajut cu aceasta suma de bani dar numai prin NOTARIAT si ma invatat si pe mine cineva sa folosesc Art. 1576 Cod civil, dar ma gindesc daca se intimpla un accident mai grav si autoturismul nu mai poate fi reparat sau daca el pleaca in Austria cu masina si o vinde acolo ce se va intimpla cin trece termenul si eu nu mai am ce recupera de la el,asi dori un sfat de la dmn., va multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.