Așa cum a reieșit în urma unei dezbateri care a avut loc recent la Buzău corupția și corupții lipsesc cu desăvârșire din județul nostru. Este și cazul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor aflat sub directa coordonare a directorului Mădălin Iosif care poate băga mâna în foc pentru oricare dintre angajații săi. Nu a declarat-o cu subiect și predicat însă reiese clar din atitudinea total dezinteresată în discutarea chiar și teoretică a combaterii fenomenului omniprezent dar care lipsește cu desăvârșire. Practic, la seminarul organizat la Prefectură zilele trecute, Iosif nu a fost deloc interesat de subiect preferând mul mai importantul joc pe telefon și dispărând din peisaj după doar 10 minute de la debutul acțiunii. Și chiar dacă nu a pierdut nimic curiozitatea ne roade și am vrea să știm măcar dacă a reușit să treacă la nivelul următor.