Se pare că liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, vrea să își facă ceva timp și pentru județul Buzău. După o perioadă în care a fost mult mai ocupat la sediul central al partidului, Preda anunță că a venit timpul ca și organizația județeană pe care o conduce să intre în reorganizare. Dacă în prima săptămâna după referendum Preda anunța că în județ se vor face analize temeinice, acum liderul democrat liberal anunță deja schimbări în aproape jumătate dintre filialele locale ale PDL Buzău.
„Vom reface peste 40% din organizații cu oameni tineri, noi. Cei care nu au avut rezultate vor fi schimbați. Ne pregătim să schimbăm generațiile de activiști în tot județul, astfel încât pentru 2014 și 2016 sa fim pregătiți să ducem bătălii electorale. Cine a obosit, cine nu mai vrea sa facă politică, cine vrea să stea de-o parte ca să îi fie bine s-o facă. Noi mergem înainte”, a anunțat președintele PDL Buzău, Cezar Preda.
Pe de altă parte, liderul democrat-liberalilor buzoieni nu a reușit încă să prezinte public mult trâmbițatele nereguli înregistrate la Buzău cu ocazia referendumului național pentru demiterea președintelui României. Dacă în zilele premergătoare procesului electoral, Preda spunea că o echipă complexă formată la nivelul organizației județene a PDL lucrează pentru introducerea listelor suplimentare în calculator, acum, la aproape o lună distanță, democrat-liberalul spune că este convins că și la Buzău au fost încălcări ale legii, dar nu are dovezi în acest sens.
„ Toate anchetele Parchetului General sunt făcute în urma unor sesizări și nu am auzit ca la Buzău să se facă astfel de verificări deși sunt sigur că există cetățeni care au votat de mai multe ori. Noi nu am primit decat 44% din listele suplimentare la nivelul județului Buzau pentru că restul nu vor să le dea președinții de secții și sunt sigur că există nereguli, dar nu am vazut”, a conchis deputatul, Cezar Preda.

Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. ::)) Dupa declaratiile din ultima perioada este greu … domnule colonel , cine va facut deputat domnule colonel…nu iti e RUSINE ?
    Mare ti-e gradina , tu mai speri sa devii ceva in buzaul asta , uita-te un pic cum au votat buzoienii la referendum… ::))

Dă-i un răspuns lui Simona Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.