GALERIE FOTO: Aproape 8.000 de cărți strânse de Consiliul Județean pentru 2 biblioteci școlare din Raionul Dubăsari

0


Consiliul Județean Buzău va încheia, vineri, o campanie de strângere de cărți pe care a desfășurat-o vreme de aproape o lună la solicitarea autorităților din Raionul Dubăsari, Republica Moldova care vor să înființeze două biblioteci școlare la Coșnița și Doroțcaia. Campania a fost derulată de Consiliul Județean în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și școlile din întreg județul iar numărul de cărți care s-au strâns ajunge aproape de 8.000.
Joi, cu o zi înainte de încheiere campaniei președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu și candidatul propus de PSD pentru Primăria municipiului Buzău, Constantin Toma au donat, în nume personal mai multe volume de cărți.
„Consiliul Județean are o colaborare cu Raionul Dubăsari și în cadrul acestui acord oficialitățile de acolo au dorit să îi ajutăm să înființeze o bibliotecă de carte românească. Pentru aceasta am inițiat această acțiune și vreau să mulțumesc tuturor celor care s=au implicat și care au donat cărți. Azi am donat și eu niște cărți și am mers pe ideea autorilor care au rădăcini atât în Basarabia cât și în partea cealaltă de Prut pentru că eu cred că mai devreme sau mai târziu vom fi o Românie mare. Am ales așadar Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Caragiale ș.a.m.d.. Acțiunea se va încheia mâine iar într-o săptămână două vom merge la Dubăsari pentru a dona aceste cărți și vom duce și două calculatoare ”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Dacă Neagu a ales să doneze cărți ale autorilor românești clasici Constantin Toma a ales pentru bibliotecile școlare de la Dubăsari o serie de cărți istorice de la Neagu Djiuvara până la Mihai Eminescu dar și o carte scrisă de Anița Nandriș Cudla- „20 de ani în Siberia”
„O femeie care nu vorbește absolut nimic de comunism ci doar că au venit muscalii și au răpit-o împreună cu cei trei copii. S-au descurcat extraordinar și asta este spiritul românesc în care trebuie să credem nu capul plecat sabia nu-l taie, și o să îmi facă o mare plăcere să merg la Dubăsari cu domnul Neagu pentru a dona aceste cărți acelor oameni avizi și de românism”, a declarat Constantin Toma, candidatul PSD la Primăria municipiului Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.