Primăria municipiului Buzău a solicitat marți în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență demararea lucrărilor de reabilitare în regim de urgență pentru încă două poduri aflate în stare avansată de degradare este vorba de podul rutier și cel de cale ferată din zona Metalurgica  poduri care ar putea oricând să cadă oprind circulația atât pe cale terestră cât și feroviară. Și pentru că municipalitatea nu are bani suficienți pentru a asigura finanțarea acestor lucrări din surse proprii Prefectura va înainta Guvernului și o solicitare pentru fondurile aferente care se ridică la peste 7,5 milioane de lei.

„ Urmare a stării avansate de degradare și ca urmare a ploilor podul de la Marghiloman și podul de la Metalurgica atât cel rutier cât și cel de cale ferată au nevoie să intre în reparație în regim de urgență. Este nevoie de aproximativ 7,5 milioane și am solicitat această sumă Guvernului pentru că doar așa putem face. Dacă se aprobă acest lucru și avem și un proiect se pot începe lucrările chiar din toamna”, a spus prefectul Carmen Ichim.

La rândul său edilul Constantin Toma a explicat că deși se preocupă de mai multă vreme de aceste poduri municipalitatea comandând deja expertize în acest sens și chiar lansând proceduri de licitație pentru lucrările în sine valoarea mică  a bugetului alocat în acest an face aproape imposibilă finanțarea reabilitării din surse proprii.

„Din păcate pe lângă podul de la Marghiloman mai sunt două poduri în zona Metalurgica atât rutier cât și de cale ferată care dacă ar pica s-ar întrerupe anumite legături atât pe calea ferată cât și terestru. Sper să ne ajute Guvernul pentru că anul acesta toate orașele au mari probleme cu bugetul. Podul Marhgiloman va rămâne închis, vom impune anumite măsuri și la celelalte două poduri. Sper să ni se aprobe această sumă pentru că altfel nu putem să ne descurcăm și să demaram proiectarea și execuția concomitent. Noi am făcut niște expertize de doi ani și suntem într-un proces de licitație dar acest proces e unul greoi și nu putem să rezolvăm anul asta. Dacă Guvernul nu ne va da banii va fi foarte greu. Sun multe lucrări trebuie să se scoată tot, să îndepărteze balustrade, asfalt și inclusiv să se ridice anumite bucăți de pod pentru că sunt și probleme de infrastructură. Vom încerca ca pe durata lucrărilor să nu oprim circulația pentru că ar fi prăpăd”, a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.