Internet, Emo, Facebook, etnobotanice… Ce-i mai aşteaptă pe copiii noştri? Într-un film serial american (Californication), care a strâns ceva audienţă şi printre români, personajul principal, un scriitor de succes cu o viaţă complet dezordonată, se arată foarte liniştit când fosta lui soţie îi reproşează că dezbinarea familiei ar putea-o determina pe fiica lor să devină lesbiană. „Decât să dea peste un bărbat afemeiat ca mine, mai bine să găsească o femeie bună ca ea”, este replica bărbatului la neliniştea femeii. O filosofie OK în Occident, primită cu „huo!” de majoritatea românilor. Între extreme, nuanţele.

 

Ieri, era cât pe ce să fiu luat cu pietre de nişte copilandri de clasa a şasea (poate erau a patra, dar de la e-urile astea…), pentru că nu le-a dat „nenea, un foc”. Coborât din bloc, făcând slalom, ca de multe ori, printre elevii patriei, care bagă tutun şi alcool în ei ceva de speriat, am vrut să mă întorc spre ei şi să le spun, ca de la om la om: „Bă, dacă tot ţi-a dat tac’tu bani de ţigări, trebuia să-ţi dea şi de-o brichetă!” Ce, Dumnezeu, să-i spui unui copilandru care tremură cu ţigara-ntre buze şi-ţi cere foc? Că nu-i bine să fumezi? Păi, ce, el nu ştie de la dirigenţie? Ştie că nu-i bine nici să haleşti etnobotanice, nici să-ţi faci cont pe Facebook, nici să pierzi timpul pe Internet, nici să tragi chiulul. Un băieţandru de 11-12 ani ştie toate astea. Vorba preşedintelui: la ce să le mai înveţe şi la şcoală, nu? Că le poate lua de pe Internet. Acum, un politician ar spune că toate relelele pământului sunt din cauza proastei guvernări, care a gonit părinţii acestor copii, ba prin străinătăţuri, să-şi câştige pâinea amară, ba prin crâşme, să-şi plângă de milă.

 

Clar e că trăim într-o epocă a disoluţiilor, văduviţi de Sens, amânaţi din faţa vreunei confirmări că toată această derută e doar o conjunctură nefavorabilă. Mai trăim şi dintr-o resursă blestemată pe care am găsit-o în credinţa Sfârşitului: n-a fost luna trecută, va fi cu siguranţă după exploziile solare de luna asta. N-o să fie în 2012, sigur va fi în 2020. Ne-am aglomerat prea mult în Prezent. Trăim ca şi cum Mâine nu ar mai veni. Iar copiii simt asta în noi. Abia mai târziu vor înţelege. Aş vrea să cred că va veni acel timp în care ne vor certa pentru ce le-am făcut, aşa cum unii dintre noi i-am certat pe ai noştri pentru laşitatea şi complicitatea lor de sub comunism.

 

Până nu fumezi, nu tuşeşti dogit. Până nu te-mbeţi, nu te doare capul. Până nu chiuleşti de la şcoală, nu descoperi magia fumatului în gaşcă şi nici tehnica deşurubării peturilor cu bere. Până nu ratezi totul, nu realizezi cât de mult ţi s-a dat şi cât de risipitor ai fost: iar asta durează cam o viaţă, viaţa aia despre care spunem s-o trăim la maxim, unica pe care o avem, insuficientă să realizezi cum te-a avut.

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.