Primăria municipiului Buzău va oferi diplome de centenar celor 4 cetățeni ai municipiului care au împlinit vârsta de 100 de ani și diplome de fidelitate matrimonială cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Acțiunea, se va desfășura cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în data de 15 octombrie, cu o întârziere de două săptămâni cauzată de motive obiective .
Până atunci, Primăria în colaborare cu Filiala Buzău a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Mareşal Alexandru Averescu” va organiza prima ediţie a „Cupei Seniorilor”, ce va cuprinde concursuri de şah, table şi remi, dotate cu premii, atât la masculin, cât şi la feminin.
La competiție pot participa toţi pensionarii din municipiu, atât civili cât şi cadre militare în retragere sau în rezervă, indiferent dacă sunt membri ai asociaţiilor de pensionari sau neafiliaţi vreuneia.

Înscrierile pentru „Cupa Seniorilor” se pot face până la data de luni, 10 octombrie 2016, inclusiv, la Comenduirea Garnizoanei Buzău (lângă Biblioteca Judeţeană), bd. Unirii, nr. 40, la etajul 2, camera 50.Partidele eliminatorii se vor desfășura în zilele de 11 şi 12 octombrie iar pe data de 13 octombrie vor ave aloc semifinalele şi finala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.