Primarul Constantin Toma ia în calcul reluarea circulației bicicletelor în tandem în Parcul Crâng, însă doar pe anumite alei

0

Închirierea bicicletelor în tandem și a carturilor cu pedale ar putea fi reluată în Parcul Crâng, însă accesul va fi permis doar pe anumite alei mai puțin circulate. Anunțul a fost făcut  de primarul Constantin Toma, care a mers vineri dimineață în cel mai mare parc din Buzău, însoțit de viceprimarul Andrei Neder, pentru a identifica la fața locului o soluție  viabilă pentru a împăca și pietonii care au reclamat problemele cauzate de traficul bicicletelor duble pe aleile parcului, cât și comercianții care s-au văzut nevoiți să își sisteze activitatea în plină perioadă de valabilitate a contractelor pe care le aveau semnate cu municipalitatea.

„Am venit sa vedem cu ochii noștri ce se întâmplă aici, astfel încât să alegem cea mai bună varianta pentru ceea ce trebuie să devină Crângul pentru buzoieni. Crângul este o mare avere și trebuie să îl folosim optim ca să nu avem alte efecte și când buzoienii vin aici să se simtă bine și să nu se simtă deranjați. Vom respecta contractele existente până la 1 ianuarie pentru că trebuie să respectăm legea, dar până atunci trebuie să  negociem cu comercianții și să limităm mersul cu bicicletele acestea cu 4 roți, să le lăsăm pe alei mai puțin circulate. Vom face niște circuite foarte bine delimitate și Politia Locală va veghea ca acestea să fie respectate”, a declarat primarul Constantin Toma.

După plecarea din Crâng, cei doi reprezentanți ai municipalității au mers în Piața Centrală și au verificat lucrările de asfaltare și de amenajare a unei noi parcări pe strada independenței, în apropierea Colegiului Mihai Eminescu. Aici va fi amenajată o parcare cu bariere unde își vor putea parca mașinile gratuit doar pe o perioadă limitată de timp, astfel încât să își poată face cumpărăturile din piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.