Prefectul județului Buzău, Carmen Ichim,  împreună cu președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și cu inspectorul șef al ISU, Viorel Găvăneanu, au decis să-i responsabilizeze pe șefii de deconcentrate în pregătirea și desfășurarea acțiunilor de deszăpezire ce urmează a fi efectuate în iarna care se anunță una bogată în precipitații. Decizia a fost adusă la cunoștința membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care au aflat în cadrul ședinței de marți că vor trebui să formeze 9 echipe care să acționeze fiecare în câte o zonă a județului, astfel încât comunicarea cu primăriile din județ să fie mai eficientă.

„Vreau ca de la IPJ și de la IJJ să vă delegați 9 oameni care împreună cu reprezentanți din cadrul SJSU să formeze echipe care să controleze activitatea în cele 9 zone în care a fost împărțit județul. Nici eu nici președintele CJ nu putem ține legătura cu toți cei 87 de primari și așa ne-am gândit să facem niște echipe iar responsabilii să se ocupe fiecare de câte o zonă de cam 10 primării. Așa vom putea avea mult mai multe informații în timp scurt. Implicați în această activitate vor fi Direcția Agricultură, DSV, DSP, Garda Națională de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratul Școlar, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Inspectoratul Județean în Construcții”, a spus prefectul Carmen Ichim.

De asemenea, prefectul județului a transmis celor implicați să încerce să delege în aceste echipe persoane care au relații și cunoștințe în zonele de care vor răspunde, astfel încât informația pe care o obțin să poată veni și din alte surse decât cele oficiale.

La rândul său, președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, a explicat că la nivelul drumurilor județene există un sistem bine pus la punct care a funcționat și în anii trecuți iar informațiile privitoare la starea drumurilor  sunt centralizate în timp real.

„Noi, în fiecare dimineață la Consiliul Județean, știm în timp real ce se întâmplă pe fiecare drum județean. Avem un dispecerat care funcționează permanent și știm la orice oră ce se întâmplă și unde trebuie să acționăm ”, a precizat Petre Emanoil Neagu.

Delegarea șefilor de deconcentrate pe anumite zone va fi făcută în cadrul unei noi ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care va avea loc până la jumătatea lunii noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.