Fără a exagera, super eroul meciului de handbal dintre campioanele României și Sloveniei a fost portarul Mihai Popescu. Nimeni nu a luat chiar ad-litteram promisiunea făcută, miercuri, de Popescu precum că va încerca să ia cât mai puține goluri, însă ea a fost pe deplin respectată. Portarul HCM Constanța a scos în prima repriză mai mult de 70 la sută din mingile șutate de pe spațiul porții și a încasat în 30 de minute doar 3 goluri din acțiune și unul din lovitură de pedeapsă. Dacă goalkeeper-ul constănțean își va menține randamentul nu ar fi mirare ca echipa de la malul mării să prindă chiar mai mult de optimile Champions League.
Ciprian STERIAN











