Comercianții de la tarabele aflate la intrarea în Piața Centrală protestează, joi, în fața Primăriei Buzău față de măsurile anunțate de municipalitate privind desființarea tarabelor din zona străzii Independenței și a colegiului Mihai Eminescu. Protestul este programat să se desfășoare în intervalul orar 10.00-12.00.
Tarabagiii vor să își strige în strada nemulțumirea în speranța că îl vor putea îndupleca pe noul primar să mențină țigănia de la intrarea în Piața Centrală. Cel mai probabil o delegație a comercianților protestatari va merge să discute cu conducerea Primăriei.
Conducerea Primăriei Buzău le-a dat termen tarabagiilor din jurul Pieței Centrale să elibereze zona până vineri în caz contrar urmând a suporta rigorile legii. Comercianții care își vând mărfurile pe tarabele amplasate între Piața Centrală și Piața de Lactate a municipiului Buzău ocupă abuziv spațiul respective fără a avea acte care să le permit desfășurarea activității comerciale în zonă.
tiganii nu vor fi amendati pt o paranghelie spontana ca-s minoritati. daca organizau niste romani cu siguranta luau amenzi la greu. 🙂 asa-i Ciprian Sterian ?
hai sa-ti dau o idee. vezi daca au aprobare…cu siguranta nu au. apoi intreaba „organele” abilitate dc nu ii amendeaza 🙂 (insa nu militia locala, ca aia nu stiu cum sa-i suga ceva lui Toma sa ramana in functie) // normal jandarmeria trebuie sa vina
Vom vedea
Tarabagiii!
Degeaba…!!!
M.am saturat de Țiganiada lor! Vreau un oraș frumos! Hai sa protestam și noi împotriva lor!
Aveti drptate! Succes d le primar!