Ieri, în intervalul orar 10.00 – 12.00, poliţişti din cadrul Biroului de Proximitate de la Poliţia municipiului Buzău, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile, a absenteismului şcolar şi a situaţiilor de risc în care pot fi implicaţi elevii şi tinerii. Au fost efectuate verificări în 15 unităţi de alimentaţie publică, ocazie cu care angajaţii au fost reinstruiţi cu privire la prevederile legale referitoare la servirea cu băuturi alcoolice a minorilor şi persoanelor aflate în stare de ebrietate. Pe parcursul celor două ore au fost legitimate peste 70 de persoane, dintre care 17 au fost atenţionate cu privire la modul de comportare în locurile publice, au fost efectuate 9 controale corporale sumare şi 9 controale ale bagajelor.
Poliţiştii au discutat cu 37 de elevi depistaţi în zonele în care s-a acţionat, 11 dintre aceştia fiind îndrumaţi către unităţile de învăţământ la care sunt înscrişi, întrucât s-a stabilit că absentau de la cursuri. Aceştia vor face obiectul unor informări ce vor fi înaintate conducerii unităţilor de învăţământ la care sunt înscrişi.
Pe parcursul desfăşurării acţiunii au fost aplicate şi două sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

IPJ Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.