Consiliul Județean Buzău prin Centrul Județean de Cultură și Artă a organizat, marți vernisajul celei de a doua ediții a expoziției tradiționale de Paște intitulată „Tradiție și Credință” eveniment care a adus în foaierul Sălii Mari a Consiliului Județean sculptori și meșteri populari specializați în țesături populare și în încondeierea ouălor.
„Avem sculpturi, țesături, aproape 400 de ouă încondeiate iar la finalul expoziției vrem să acordăm premii pentru cele mai frumoase lucrări iar jurizarea se va face de către reprezentanții mass-media împreună cu un juriu de specialitate. Se vor acorda trei premii în valoare de 500, 300, 200 de lei precum și o mențiune în valoare de 100 de lei ”, a declarat Adrian Petre directorul Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău.
Toto în cadrul evenimentului care a debutat marți meșterii populari consacrați în încondeierea ouălor au arătat celor mai tineri buzoieni câteva din tainele pregătirii ouălor de Paște, meșteșug moștenit din străbuni.
Și președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu a apreciat eforturile meșterilor populari buzoieni și, după ce a vizitat expoziția înainte ca ea să fie oficial deschisă publicului, a transmis un mesaj atât pentru cei care au venit să expună lucrările la Consiliul Județean cât și pentru vizitatorii care vor călca pragul expoziției.
„Sărbătorile Pascale reprezintă, pentru fiecare dintre noi, un moment de mare însemnătate. Este perioada în care petrecem mai mult timp cu familia și când ne aducem aminte de tradițiile pe care le-am moștenit de la părinții și bunicii noștri. Cred că fiecare dintre noi asista, în copilărie, la încondeiatul ouălor sau la frământatul cozonacilor, iar acele amintiri sunt printre cele mai dragi, mai ales că ne aduc aminte de bunici. Din păcate însă aceste momente par a fi din ce în ce mai rare pentru copiii noștri, mai ales pentru cei care nu mai au bunici la țară. De aceea, încercăm să păstrăm aceste tradiții prin intermediul Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, din cadrul Consiliului Județean. Mă bucur să văd meșteri populari care împărtășesc copiilor din experiența și talentul lor. Mă bucur că și copiii sunt foarte interesați de păstrarea tradițiilor și meșteșugurilor populare, cele care ne definesc pe noi ca popor. În încheiere, vreau să urez tuturor buzoienilor Sărbători fericite, pe care să le petreacă alături de familie și prieteni, cu înțelegere și liniște!”, a transmis președintele Consiliului județean Buzău, Cristi Bîgiu.

Buzoienii dornici să vadă produsele ieșite din mâinile meșterilor populari buzoieni pot trece pragul expoziției „Tradiție și Credință” până joi 17 aprilie iar premierea meșterilor populari este programată pentru data de 16 aprilie.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.