Năravul din fire, n-are lecuire. Așa sună un proverb românesc căruia îi putem da dreptate dacă este să judecăm imaginea alăturată. Din câte se vede, comercianții autohtoni nu se pot obișnui în ruptul capului cu civilizația și, după cum era de așteptat, au încropit în preajma târgului de produse tradiționale un mini bazar specific local, format din celebrele tarabe acoperite cu cartoane și folie. Și asta nu din dorința unui câștig suplimentar în prag de sărbătoare, ci doar pentru a demonstra că, la Buzău, tradiția se păstrează.
Ciprian STERIAN