După trei zile de caniculă, cerul de deasupra orașului s-a acoperit, aseară, de nori negri iar precipitațiile căzute într-un timp foarte scurt au făcut ca străzile să fie inundate rapid, spre disperarea șoferilor care nu știau pe unde să mai circule să evite gropile ascunse sub luciul de apă. Ploaia de aseară a avut însă și o parte bună, chiar dacă pentru o mică parte a buzoienilor. Este vorba despre angajații Companiei de Apă care vor avea cu siguranță încasări mai mari în această lună când apa meteorică, plătită la metru cub de buzoieni, a fost din belșug. Ce mai contează că sistemul de canalizare al orașului de care ar trebui să se preocupe taman Compania de Apă nu reușește să facă față niciodată? Important este ca buzoienii să fie conștiincioși și să se achite de obligațiile către bugetul local și către societățile ținute în spate de Primărie…..

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.