Apropierea sărbătorilor de iarnă pare să fie benefică pentru relația de colaborare din USL Buzău iar tensiunea dintre PSD si PNL pare să fie pe sfârșite. Aseară, copreședintele USL, Crin Antonescu, a tranșat „problema” de la Buzău, declarând fără echivoc, că decizia luată la începutul lunii septembrie în ce privește desemnarea liberalului Cristi Bîgiu drept candidat al USL pentru președinția Consiliului Județean nu mai poate fi nicicum întoarsă. Ca un făcut, cu câteva minute înainte de sosirea președintelui PNL Crin Antonescu, primarul Constantin Boșcodeală a coborât de la biroul său din Palatul Comunal și, spre surprinderea celor prezenți, l-a abordat pe vicepreședintele PNL Cristi Bîgiu, căruia i-a strâns mâna prietenește. Să fi intuit Boșcodeală discursul pe care urma să-l facă Antonescu ori gestul său a fost motivat de prezența mai multor jurnaliști, unii corespondenți ai televiziunilor naționale?
Ciprian STERIAN
indiferent ce a gândit, a gândit bine şi nu cu”mintea românului cea de pe urmă”! UNIREA FACE PUTERE!