[section_title title=Pagina 2]

Cristi BIGIU-CJ

4. Spuneți ca doriți sa construiți un parc industrial la Buzău. De ce considerați ca are nevoie județul de un asemenea proiect, ce ar presupune acesta din punct de vedere al infrastructurii și ce beneficii ar aduce județului ?

Am început deja discuțiile atât cu investitori străini cât și cu investitori autohtoni care și-au exprimat dorința de a veni la Buzău datorită poziției strategice a județului nostru care se află aproape de București și este și un punct important de tranzit către zona Moldovei.

Am identificat până acum 3 locații în care ar putea fi amplasat dar pentru ca acest proiect să fie implementat trebuie să avem mai întâi toate condițiile necesare pentru funcționare și mă refer aici la gaze, apă, canalizare și curent electric.

Fabrici noi înseamnă bani la buget local care pot fi apoi direcționați către zonele de interes strategic și înseamnă noi locuri de muncă pentru buzoieni.

Parcul industrial va fi prins în bugetul acestui an pentru că este unul dintre proiectele importante pentru comunitate și pentru dezvoltarea județului.

Vom încerca să atragem pentru acest proiect fonduri europene iar dacă acest lucru nu va fi posibil, vom realiza lucrările prin fonduri proprii în așa fel încât să intrăm cât mai repede în faza de implementare.

Parcul Industrial de la Ploiești este un exemplu de succes și cred că Buzăul va fi următorul din acest punct de vedere. Putem face și noi un astfel de parc, îmi pare rău că nu s-a făcut până acum, dar în 2-3 ani putem avea și noi o astfel de zonă.

Sunt foarte multe firme care vor să vină la Buzău, dar consideră că terenul și utilitățile sunt scumpe. Când vorbim de parc industrial, vorbim de o suprafață pe care să aducem utilități.

Dacă, de exemplu, vine un depozit medicamente, trebuie să aducă utilități. Firma își face un calcul: mă costă atât energia, atât gazele, atât chiria. Ce să fac? Vin la Buzău sau mă duc în alt județ unde am toate aceste facilități? Sunt județe care făcut acest lucru și au adus investitori. Aceasta înseamnă impozite, forță de muncă pentru județ.

Ați trecut și pe lângă Focșani și pe lângă Ploiești și ați văzut cum s-au dezvoltat aceste zone. Trebuie să convingem investitorii să vină în Buzău. Încercăm să atragem fonduri europene pentru această investiție.

Va trebui să ne promovăm prin ambasade, ministere, să convingem oamenii să vina în Buzău. Sunt firme străine care trimit permanent solicitări de spațiu pentru a-și instala unitățile de producție sau depozitele.

5. Ce doriți să faceți din punct de vedere al infrastructurii?

Majoritatea drumurilor sunt într-o stare mediocră sau chiar proastă și au nevoie de investiții.

Concret, în perioada următoare intenționez să mă implic în finalizarea lucrărilor Podului de la Vadu Pașii. Promisiuni au existat, dar problema a fost pasată. În ultimele săptămâni am avut discuții cu Ministrul fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici, referitoare la acest subiect. Sunt convins că îl vom face într-o perioadă scurtă. Pentru micul trafic este foarte bun și necesar acest pod.

De când am venit la Consiliul Județean, s-a dat drumul la Chirlești și Măgura, s-au aprobat două proiecte de mare interes, și anume Râmnicu-Sărat – Buda și Gura Teghii – Lopătari, în cadrul unei investiții de 1.100 de miliare de lei. La nivelul anului trecut toate investițiile CJ au fost de 320 de miliarde de lei.

Infrastructura e un capitol deosebit de importantă. A fost o perioadă în care drumul spre Brașov nu era practicabil. După ce drumul a fost redeschis, zona a început să meargă mai bine. Magazinele merg mai bine, s-au deschis 1-2 pensiuni.

6. Tot din punct de vedere al infrastructurii, ce altceva în afară de drumuri vreți să mai faceți ?

Îmi doresc ca fiecare localitate din județ să beneficieze de canalizare și cred că e momentul să facem acest lucru într-o ordine normală. Nu trebuie să mai existe așa cum s-a întâmplat în trecut, situații în care întâi s-au efectuat lucrări de asfaltare și apoi a fost nevoie de spargerea  asfaltului pentru lucrări de canalizare.

Trebuie să avem o viziune coerentă din acest punct de vedere și cred că avem nevoie de o nouă strategie de dezvoltare. Cea existentă în acest moment este depășită și nu are legătură cu faptul că noi buzoienii ne dorim un județ modern în care să existe condiții normale de trai.

Vreau, de asemenea, să facem o piață agroalimentară, cum este cea de la Coșereni. Noi nu avem un cadru organizat în care agricultorii să vină să-și vândă produsele. Avem și noi vinete, gogoșari, roșii. Este păcat să cumpărăm din altă parte.

Primăria Glodeanu pune la dispoziție terenul. Întâi vreau să facem piața, iar apoi poate facem și un depozit. La Pogoanele vrem să facem siloz pentru cereale.

Proiectele noastre pleacă de la nevoile oamenilor, au apărut în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu anumite categorii profesionale, în urma consultărilor pe care le-am avut cu oamenii, în teritoriu.

7. Cum funcționează alianța USL la Buzău ?

Alianța USL la Buzău funcționează și cred că este un lucru pe care toată lumea l-a observat. Nu aș vrea să vorbesc despre situații din trecut ci să vă spun că în momentul în care domnul Boșcodeală a câștigat primăria Buzău iar eu Consiliul Județean, USL a început să funcționeze.

Fiecare dintre noi își cunoaște rolul și am colaborat foarte bine pe proiecte care sunt necesare și benefice județului.

Am colaborat foarte bine și la alegerile recente unde Buzăul a ieșit printre primele județe pe țară. Am câștigat toate mandatele de parlamentar cu scoruri foarte mari.

Am înțeles cu toții că USL-ul este o construcție politică făcută pentru români și implicit pentru buzoieni, au fost lăsate în spate toate problemele, am făcut și vom face în continuare o echipă bună pentru Buzău și pentru buzoieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.