[section_title title=Pagina 3]

Cristi BIGIU

8. Cum vă înțelegeți cu primarul Constantin Boșcodeală ?

Avem o relație normală, de respect reciproc și colaborare. Au fost proiecte la care am colaborat foarte bine și sunt sigur că vor fi în continuare proiecte la care vom colabora.

Unul dintre aceste exemple este viitorul Parc Industrial, care poate fi amplasat în apropierea orașului Buzău și mi se pare normal să avem o colaborare în acest sens.

9. Există în acest moment un zvon legat de dorința dumneavoastră de a candida la Primăria Municipiului Buzău. Aveți în plan un asemenea lucru?

Acum 7 luni am candidat la Președinția Consiliului Județean. Am suficient de multe proiecte la nivelul județului încât să mă gândesc la altceva.

Primăria Buzăului nu este o prioritate pentru mine, în schimb proiectele județene, dezvoltarea Buzăului și crearea de noi locuri de muncă pentru buzoieni reprezintă priorități pentru care am în vedere luarea unor măsuri în cel mai scurt timp posibil.

10. Motivul pentru care v-am întrebat acest lucru este pentru că în acest moment se vorbește foarte mult despre regionalizare. Cum se prezintă lucrurile în perspective regionalizării pentru dumneavoastră ? Veți pierde funcția ? Veți pierde din atribuții ?

Atribuțiile Consiliului Județean vor fi în principiu aceleași din punct de vedere administrativ. În acest moment legea nu este finalizată dar pot să vă spun cu siguranță că la nivel de județ, ceea ce ne interesează din punct de vedere al priorităților locale, va trece tot prin Consiliul județean

Încă nu este clar în acest moment care va fi forma de regionalizare, dacă se va opta pentru 8 regiuni sau pentru 12 regiuni. Ce știu foarte clar însă este faptul că județele vor rămâne, iar rolul principal al regiunii va fi acela de atragere a fondurilor europene și de diminuare a inegalităților de dezvoltare dintre județe.

Este un lucru bun faptul că se va produce această regionalizare mai ales dacă ne uităm la exemplele celorlalte țări europene unde acest model a fost implementat cu succes.

Sunt multe aspecte care sunt încă în dezbatere. Până la momentul luării unor decizii concrete în acest sens cred că trebuie să ne gândim mai degrabă la faptul că nu avem suficiente școli, că oamenii nu beneficiază de îngrijire medicală de bază în fiecare localitate și trebuie să ne concentrăm pe proiectele pe care le avem în acest moment, proiecte care așa cum am mai spus să ducă la dezvoltarea Buzăului și la crearea de noi locuri de muncă pentru buzoieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.